Share

Concurs internațional PEBEO – URBAN ART PRIZE

Începând cu anul 2016, competiția anuală mixed media organizată de Pebeo a încurajat descoperirea talentelor emergente de pe scena artei contemporane. Pentru această a cincea ediție, competiția subliniază arta urbană. Premiul este oferit de Pebeo, cu obiectivul de a promova artiștii francezi și din alte țări. Concursul este deschis artiștilor activi pe scena street art și graffiti și utilizează tehnici precum pictură, stenciling, colaj, mozaic, sculptură, etc.

Cei trei câștigători vor primi, din partea Pebeo un premiu 1, care constă în 5000 de euro, premiul 2 – 3000 de euro și premiul 3, în valoare de 2000 de euro. 25 de candidați vor fi selectați pentru o expoziție la Fluctuart, ce va avea loc în mai – iunie 2021. Poți citi toate detaliile referitoare la desfășurarea concursului, eligibilitate și calendar, pe site-ul pebeo.com.


Eligibilitate și condiții
Artiștii trebuie să fi împlinit 18 ani la data de 15 martie 2021.

Toate tehnicile și mediile sunt acceptate, respectând următoarele condiții:

dimensiunea maximă a lucrării trebuie să fie 150 x 150 cm
lucrarea trebuie să fie trimisă prin poștă și nu trebuie să cântărească mai mult de 15 kg
la lucrare trebuie să fi fost folosit cel puțin un produs marca Pebeo
valoarea estimată a lucrării trebuie să fie mai puțin de 3000 euro (valoare indicată de artist)

Documentele necesare pentru aplicația online – disponibilă pe site-ul Pebeo sunt formularul de înscriere completat cu toate datele solicitate și imagini cu lucrarea (HD, jpeg). Fotografiile trebuie trimise în high definition (cel puțin 300 dpi), pentru a putea fi analizate și vor fi utilizate în catalogul Pebeo, în diferite comunicări și pe canalele social media. E posibil ca juriul să solicite imagini adiționale, pe email. Adresa de contact a echipei de organizare este concourspebeo@gmail.com


Selecția candidaților
Un juriu alcătuit din profesioniști din lumea artei va selecta 25 de artiști a căror lucrări vor fi expuse la Fluctuart, un centru de artă urbană în apropiere de Pont des invalides din Paris, în perioada 19 mai – 2 iunie 2021. Candidații selectați vor fi contactați pe parcursul lunii martie și vor primi indicațiile necesare pentru trimiterea lucrărilor și informațiile relevante despre expoziție.
Calendarul concursului
Închiderea aplicațiilor va avea loc pe 15 martie 2021.

La finalul lunii martie vor fi selectați cele 25 de lucrări ce vor fi expuse la Fluctuart.

În luna aprilie – lucrările câștigătoare vor fi primite la birourile Pebeo și transferate la centrul de artă urbană Fluctuart
19 mai – 2 iunie – expoziția lucrărilor
19 mai – deschiderea expoziției și alegerea celor 3 câștigători de către juriu
Iunie 2021 – expedierea lucrărilor înapoi la artiști, de către Pebeo

Descoperă toate informațiile referitoare la concursul internațional organizat de Pebeo, pe pagina dedicată concursului de pe site-ul pebeo.com.

Te așteptăm cu mai multe idei și recomandări despre tehnici și materiale pentru proiecte de artă și hobby creativ și pe Facebook , Instagram si YouTube dar și în magazinele din București!
Share

Tutorial: gogoși glazurate, pictate cu cerneală acrilică

Culorile acrilice lichide sunt din ce în ce mai apreciate de ilustratori, datorită versatilității lor – pot fi privite în mod clasic sau pot fi utilizate pentru a obține efecte de acuarelă, în lucrări de lettering. Tanja Geier, graphic designer și ilustrator care locuiește în Germania, ne arată care sunt pașii de urmat pentru a picta gogoși glazurate, folosind cerneală acrilică Akademie, de la Schmincke.
Materiale necesare

Culori acrilice lichide Akademie – titanium white, ivory, sand, light ochre, Vandyck brown, primary magenta, primary cyan
Pensule plate și rotunde de la da Vinci
Hârtie pentru pictura în acrilic Hahnemuhle sau pânză
paletă pentru amestecul culorilor
pahar cu apă curată

Pasul 1 - schița
Mai întâi, schițează cele patru forme de gogoși cu ajutorul unui creion. Poți construi forma gogoșilor cu câteva cercuri, detaliu care te ajută să păstrezi perspectiva și să definești forma de bază. Apoi, e mult mai ușor să aplici culorile pentru glazură și alte detalii mai fine.


Pasul 2
Înainte de orice, agită bine recipientele de culoare. Pune câteva picături de titanium white și light ochre pe paletă și amestecă cele două culori, cu ajutorul unei pensule umede. Vei obține un ton perfect pentru baza gogoșilor. Este recomandat să începi cu tonul cel mai deschis și apoi să construiești umbrele, folosind un amestec din care să rezulte un ton mai închis.


Pasul 3
Pentru această etapă, ai nevoie de cerneală acrilică Vandyke brown. Pune câteva picături pe paletă și colorează întreaga suprafață a gogoșii cu ciocolată. Poți aplica zonele luminoase cât culoarea este încă umedă, aplicând un ton maro deschis. Dacă aplici acest ton cât încă nuanța închisă este umedă, culorile se vor combina frumos pe hârtie. În această etapă, e important să fii cât se poate de atent la plasarea corectă a luminii și a umbrelor – regiunile în care gogoșile se suprapun vor avea mereu cea mai închisă culoare.


Pasul 4
Curăță bine pensulele și pune câteva picături de magenta și cyan pe paletă. Se continuă cu glazurile. Din nou, începe cu cea mai deschisă tonalitate – o vei obține fie prin diluarea cu apă a culorii, fie prin amestecul acesteia cu alb.

Lucrează strat cu strat, de la deschis la închis și evită regiunile în care vei aplica alte culori. În cazul de față, gogoașa din partea de sus va avea o glazură de vanilie și culoarea utilizată este obținută prin amestecul light ocre cu titanium white.


Pasul 5
După ce regiunile în care ai aplicat culorile sunt bine uscate, te poți concentra pe detalii. E important aici să folosești o pensulă mai subțire. Alege 3 sau 4 culori puternice și pictează elementele decorative de pe suprafața gogoșilor. Adaugă o linie de sos de ciocolată pe gogoașa din partea de sus și – conform inspirației – elemente decorative în formă de stea sau sprinkles simple. Gogoșile glazurate sunt gata și pot fi puse în ramă.
[P]193925;


Cerneală acrilică Akademie de la Schmincke

Culori fără cadmium, în recipiente cu pipetă, de 50 ml
Pigmentare, culori și numerotare identică cu gama de culori acrilice Akademie (compatibiltate perfectă)
Se agită înainte de utilizare
Devin rezistente la apă după uscare
Se aplică cu pensula, pipeta, liner sau airbrush (duze de la 0.3 mm)

Te așteptăm cu mai multe idei și recomandări despre tehnici și materiale pentru proiecte de artă și hobby creativ și pe Facebook , Instagram si YouTube dar și în magazinele din București!
Share

Cum aplici acuarele Horadam, fluid de mascare și Aqua Bronze de la Schmincke?

Dacă ești în căutarea unor soluții pentru a-ți îmbogăți tehnica de pictură în acuarelă, în acest articol te poți familiariza cu Aqua Bronze, pigmenți metalici (Rich gold, Rich pale gold, Pale Gold, Copper sau Silver) de la Schmincke, cu care poți obține regiuni strălucioare și intense într-o pictură.

 

Materiale necesare:

o suprafață mai puțin absorbantă – carton sau hârtie de acuarelă
acuarele Horadam – pentru tutorialul de mai jos s-au folosit Indian Yellow și Magenta
fluid de mascare – disponibil fie în recipient cu vârf de dozare, fie în sticluțe (poți citi mai multe despre fluidul de mascare în acest articol)
Aqua Bronze – culoarea Copper
pensule pentru acuarelă
apă
un dozator spray cu apă
paletă de pictură

Tutorial, pe pași, pentru utilizarea fluidului de mascare și a culorilor de acuarelă în combinație cu Aqua Bronze de la Schmincke
Lucrează la schiță folosind fluidul de mascare (pe hârtie uscată), pentru a masca anumite zone de pe hârtie, cele care vor rămâne albe. Așteaptă apoi uscarea fluidului de mascare – liniile trasate trebuie să fie perfect uscate înainte să treci la aplicarea culorii.

[caption id="attachment_2030" align="aligncenter" width="650"] Primul pas este aplicarea fluidului de mascare pe hârtie[/caption]

Folosind o pensulă pentru pictura în acuarelă, artistul a pictat o floare, folosind cele două culori menționate deja – Indian Yellow și Magenta. Pentru un efect interesant, artistul a aplicat (folosind dozatorul spray) picături de apă deasupra culorii umede deja aplicate.

[caption id="attachment_2032" align="aligncenter" width="650"] Acuarele Horadam - Magenta și Indian Yellow[/caption]

După ce culorile s-au uscat total, amestecă pe paletă o cantitate mică de Aqua Bronze cu apă. Cantitatea de apă adăugată influențează opacitatea și strălucirea pigmenților metalici – Copper în acest exemplu.

[caption id="attachment_2035" align="aligncenter" width="650"] Aqua Bronze se amestecă cu puțină apă[/caption]

Acum poți trece la a aplica tușe din acest amestec pe diferite regiuni din lucrare. Poți experimenta cu variații ale stratului aplicat – mai subțire sau mai gros, pentru a descoperi efectele diferite pe care le va avea fiecare din variante. Culoarea se lasă din nou la uscat.

[caption id="attachment_2034" align="aligncenter" width="650"] Aplicarea bronzului Aqua, nuanța Copper[/caption]

La final, șterge prin frecare ușoară fluidul de mascare de la Schmincke.

[caption id="attachment_2031" align="aligncenter" width="650"] Cum se șterge fluidul de mascare - prin frecare ușoară a hârtiei, cu degetele[/caption]

Este recomandat să nu lași fluidul de mascare mai mult de 2 zile pe hârtie, altfel hârtia se poate îngălbeni ușor.

[caption id="attachment_2037" align="aligncenter" width="650"] Diferite nuanțe de albastru combinate cu Aqua Bronze, de această dată nuanța Rich Gold[/caption]

[caption id="attachment_2038" align="aligncenter" width="650"] Diferite nuanțe de acuarele Horadam (Cadmium yellow light, Indian Yellow, Magenta, Yellow ocre, Burnt Sienna și Titanium opaque white) combinate cu Aqua Bronze – Copper[/caption]



Te așteptăm cu mai multe idei și recomandări despre tehnici și materiale pentru proiecte de artă și hobby creativ și pe Facebook , Instagram si YouTube dar și în magazinele din București! 
Share

Cum să-ți organizezi acasă un mini-studio de pictură

Indiferent cât timp dedici picturii, e recomandat să ai un spațiu dedicat acestei activități creative. Un spațiu special pentru pictură, separat de celelalte zone ale casei te va ajuta să îți delimitezi clar activitatea și din punct de vedere psihologic, astfel vei intra mai rapid într-o stare relaxată, care să îți permită să îți exprimi creativitatea prin tehnica de pictură aleasă.

Iată care sunt principalele noastre recomandări dacă vrei să îți organizezi un mic colț de lucru creativ.
Lumina naturală
Este ideal ca pe parcursul timpului pe care-l petreci zilnic pictând, să ai lumină naturală. Din acest motiv, este indicat să îți plasezi masa de lucru sau șevaletul în apropierea unei ferestre.



Dacă vremea îți permite, apropierea de o fereastră ce poate fi deschisă mai are un beneficiu și anume faptul că poți menține spațiul bine ventilat. În cazul anumitor culori sau medium-uri folosite în pictură, mirosul poate fi destul de puternic și atunci este recomandat ca micul tău studio să fie foarte bine aerisit. Ca și detaliu – e bine ca spațiul să fie ventilat din două surse, astfel încât aerul să circule cât mai bine.

Dacă perioada din zi în care poți să lucrezi este seara, e bine să te asiguri că ai o sursă de lumină caldă, dar suficient de puternică încât să nu îți obosești ochii în timp ce pictezi.
Poziția corectă în timp ce lucrezi
Ideal ar fi să folosești un șevalet de pictură (există și modele mai mici pe care poți achiziționa) însă dacă nu ai un șevalet, e important să ai o masă și un scaun cât mai bun, care să îți permită o poziție relaxată a corpului. Un șevalet este recomandat datorită faptului că te va ajuta atât la fluiditatea mișcărilor cât și la a lua o pauza de la statul pe scaun.
Organizarea instrumentelor și culorilor
Fiecare pictor are o modalitate preferată de a-și organiza materialele și instrumentele de lucru. Atunci când nu ai un spațiu foarte mare în care să te desfășori, organizarea culorilor și a pensulelor este esențială. De exemplu, poți gândi această organizare în funcție de instrumentele pe care le folosești cel mai des. Fie că ai un raft dedicat materialelor, fie că le păstrezi într-o cutie de depozitare, poți găsi cu siguranță soluții de a păstra materialele cât mai bine organizat, având acces mai rapid la cele pe care le utilizezi cel mai des.

Alte idei ar fi să îți organizezi un peretar din textil, cu secțiuni dedicate fiecărei categorii de instrumente – culori, creioane, linere și markere, pensule, hârtie sau sketchbook. Mai poți folosi și un coș de nuiele sau o cutie de depozitare suficient de mare încât să îți permită să incluzi toate materialele pe care le ai.
Protejarea spațiului de pete de culoare


Dacă pictezi în acrilic sau culori de ulei, știi deja că acest tip de culoare se îndepărtează mai greu de pe suprafețe față de petele de acuarelă. Pentru a-ți păstra totul intact (pereții, pardoseala sau masa de lucru), e indicat ca înainte de a te apuca de pictat, să protejezi zona cu o folie de plastic.

În plus, păstrează la îndemână o cârpă curată cu care poți curăța rapid petele de culoare care pot apărea în spațiul în care pictezi.
Decorațiuni pentru spațiul tău creativ
Dacă spațiul permite, îți poți decora colțul creativ în care pictezi în foarte multe feluri, pe măsura inspirației. Fie că îți acoperi peretele cu propriile creații, sau cu print-urile artiștilor preferați, fie că lucrezi la proiecte handmade pentru depozitarea materialelor de lucru sau ai grijă să ai mereu flori proaspete, e important ca spațiul să conțină cât mai mult din texturile, culorile și formele care te inspiră.



Mai poți utiliza și muzica – dacă îți place să asculți muzică în timp ce pictezi dar și uleiuri esențiale sau bețișoare parfumate cu arome florale delicate, pentru a-ți crea cea mai bună stare posibilă, utilizând stimuli distincți – vizuali, auditivi sau care țin de miros.

Te așteptăm cu mai multe idei și recomandări despre tehnici și materiale pentru proiecte de artă și hobby creativ și pe Facebook , Instagram si YouTube dar și în magazinele din București! 
Share

Cum să-ți alegi acuarelele?

Dacă te-ai decis să lucrezi în acuarelă, varietatea de materiale dedicate acestei tehnici dintr-un magazin de artă poate fi copleșitoare. Deciziile par greu de luat, mai ales fiindcă există atât de multe variabile, toate importante, de la cost până la trăsături precum rezistența la lumină sau intensitatea pigmentului, dar și marcă. În acest articol, vei găsi informațiile de care ai nevoie pentru a simplifica procesul de decizie asupra materialelor de artă, totul în funcție de etapa la care ești.

Dacă nu ai mai pictat niciodată în acuarelă și ai început să urmărești tutoriale video sau te gândești să urmezi un curs online de pictură în acuarelă și vrei să vezi cum se simte pensula încărcată de acuarelă pe hârtie, atunci e bine să îți achiziționezi strictul necesar și pe măsură ce îți dezvolți tehnica și deprinderea, să experimentezi mai multe mărci și tipuri de produse, până îți stabilești preferințele.

Astfel, un kit de lucru de bază ar trebui să implice un bloc de hârtie pentru acuarelă, un set de pensule (ideal din fir de păr natural dar există și variante sintetice foarte bune calitativ) și un set de acuarele care să conțină culorile de bază.
Gama – studio sau profesională?
Diferența principală între o gamă de acuarele din categoria studio și una profesională este dată calitatea pigmenților și lianților din compoziția acuarelei.

Compoziția de lianți, pigmenți (care pot fi organici – mai scumpi, sau artificiali – care au un impact în costul mai mic al culorii finale) și aditivi și proporțiile dintre aceste componente sunt cele care oferă atât trăsăturile culorii cât și costul final. Din această perspectivă, de obicei gamele profesionale de acuarele sunt mai costisitoare, fiindcă procentul de pigment natural din culoare și deci calitatea acesteia (tradusă în termeni precum intensitate, puritate a culorii dar și rezistență la lumină) este una mai bună.



Intrând în detalii, procesul de fabricare al unei culori de acuarelă de calitate profesională implică uneori procese destul de complexe (de exemplu, în fabricile Schmincke, fiecare pastilă de acuarelă Horadam sau Akademie trece printr-un proces etapizat de uscare la temperaturi controlate care durează chiar și câteva săptămâni).

Rețeta fiecărui furnizor este și ea extrem de importantă – de exemplu, în gama White Nights de la Neva Palette, pigmenții puri, naturali sunt măcinți foarte fin și reprezintă un procent foarte mare din culoare, comparativ cu cel de liant (și el natural în cazul acestei game profesionale, adică gumă arabică).

Comparativ, o gamă studio ca Sonnet îți oferă pigmenți analogi și lianți sintetici, care însă păstrează foarte mult din trăsăturile și comportamentul pigmenților naturali (un rezultat la care s-a ajuns datorită inovațiilor tehnologice) și au deci o calitate optimă pentru exerciții și studii, răspunzând perfect nevoilor unui artist care e într-un proces de învățare și exersare a acestei tehnici. Avantajul mare al unei game studio de acuarele este costul mai mic.
Citește și articolul despre tușurile pe bază de apă!
Pe lângă aceste două mari categorii de acuarele (studio sau profesionale), ai de ales între varianta de acuarelă la tub sau pastilă. În cazul acuarelelor la pastilă, e necesară activarea cu apă, înainte de a le folosi – după câteva minute de la contactul cu apa, pigmentul va fi pregătit pentru lucru. Poți vedea în acest tutorial de ce este importantă o astfel de pregătire a acuarelelor. E important să folosești o paletă de pictură dacă vrei să combini culorile, pentru a nu amesteca culorile direct în godetă (există riscul să pierzi pigment prețios atunci când le cureți).

Acuarelele la tub nu necesită activarea în prealabil (prin umezirea pigmentului, așa cum e descris mai sus) și pot fi amestecate direct pe paletă, cu o cantitate de apă optimă, pentru efectul dorit. Pentru a le păstra curate, poți ține – după fiecare folosire – capacul tubului sub un jet de apă caldă, după care îl poți șterge bine cu o cârpă uscată. Astfel, te asiguri că păstrezi fiecare tub cât mai bine închis și nu lași acuarela să se usuce în interior prin evaporarea apei din culoare.

Un exemplu de set de culori acuarelă din gama studio, la tub, este setul de 12 acuarele de la Pebeo (o altă marcă foarte bine cunoscută deja datorită culorilor de calitate).

Deci, în ambele cazuri – îngrijirea acuarelelor necesită atenție și grijă, obiectivul fiind să te asiguri că prețioasele tale culori de acuarelă durează cât mai mult. Fiecare pictor are propriile obiceiuri de îngrijire pentru instrumente de lucru și culori și e bine să dedici acest timp pentru curățarea fiecărei pensule și menținerea culorilor în stare bună – acest pas îți va antrena și o stare bună la lucru și te va ajuta să și lungești durata de viață a culorilor și a pensulelor.

Mai departe, preferințele asupra unei anumite game sau mărci de acuarelă se formează în timp și sunt rezultatul observațiilor și stilului fiecărui artist. Granulația, felul în care culoarea se usucă pe hârtie, obținerea unor anumite nuanțe sau chiar tendința de a folosi anumite nuanțe dintr-o gamă sunt direcții pe care le vei descoperi cu siguranță, dacă experimentezi mai multe tipuri de acuarele.
Descoperă și acuarelele fluide Aqua Drop - nou lansate de Schmincke!

Cum să citești eticheta unei acuarele
Fiecare producător de acuarele poate avea propriul stil de semnalizare a informațiilor relevante pe etichetă. În cele ce urmează, vom identifica împreună cele mai importante informații de pe o culoare de acuarelă de la Neva Palette, pentru a înțelege ce înseamnă fiecare notație.

Iată ce poți observa pe eticheta unei culori de acuarelă White Nights:

Numele și numărul culorii

Rezistența la lumină – cele trei steluțe vor apărea pe eticheta acuarelelor cu cea mai mare rezistență la lumină, pe când două steluțe vor indica o rezistență la lumină medie și o singură stea – o rezistență redusă la lumină.



 










View this post on Instagram






















 
A post shared by JSC "APP "Neva Palette" (@nevskayapalitra) on Apr 2, 2020 at 7:57am PDT




Puterea de acoperire – semnalizată cu un pătrat gol (în cazul culorilor transparente), umplut pe jumătate (va apărea pe eticheta culorilor semi-transparente) sau un pătrat negru, adică plin – care semnifică faptul că acea culoare este mai degrabă opacă.
Vezi și articolul cum recomandări despre cum să îți alegi pensulele de pictură!
Monopigment vs. polipigment – alaturi de indicii referitori la rezistența la lumină și puterea de acoperire, vei mai observa, pe eticheta unei acuarele de la Neva Palette, o enumerare de pigmenți, notați cu litere. Atunci când pe etichetă este trecut un singur pigment (de exemplu P.Y. 35 – cum este cazul culorii Cadmium Yellow), acest lucru înseamnă că ai o culoare foarte pură, care poate fi ușor amestecată cu o alta. Atunci când observi pe etichetă 2 sau 3 pigmenți menționați, este vorba de o culoare poli-pigmentată. Un exemplu ar fi Scarlet, pe a cărei etichetă descoperim P.R. 2 (roșu) și P.R. 4 (yellowish red) – acest lucru înseamnă că e vorba de o culoare pe care e bine simplă, fiind o nuanță specială. De obicei, este un lucru cunoscut faptul că o culoare de acuarelă monopigment va avea pe hârtie o puritate mai mare și faptul că orice amestec de mai mult de trei pigmenți (amestec pe paleta de lucru) deja începe să sufere în termeni de saturație sau intensitate a culorii.



Există și indicatori noi (introduși anul trecut) pe care îi poți găsi pe eticheta unei acuarele Neva Palette:

Rezistența la spălare – reprezentată printr-un triunghi gol, pe jumătate sau plin – unde triunghiul plin este asociat culorilor care sunt foarte rezistente la spălarea pe hârtie.

Granulația – litera G însoțește etichetele acelor culori care vor forma granule minuscule pe hârtie, după uscare – un efect pe care-l poți prefera la o culoare sau pe care e posibil să nu-l dorești în cazul unei lucrări, în funcție de preferințele personale ale fiecărui artist.

Numărul culorii – menționat chiar pe pastila de acuarelă (nu pe etichetă), te poate ajuta să îți organizezi foarte bine culorile și deci să îți faci cu mai mare ușurință planul de culoare pentru o lucrare.
În concluzie:

Dacă ești începător, îți poți îndrepta atenția către o gamă de acuarele studio și apoi, pe măsură ce exersezi această tehnică de pictură, poți trece la o gamă profesională;
Testează, testează, testează - stabilește-ți preferințele prin teste asupra mai multor game de acuarele (dar și hârtie și pensule), astfel îți vei putea formula observații și preferințe personale, care te vor aduce, în timp, la o selecție eficientă a materialelor de pictură;
Încearcă și alternative la acuarelele pastile sau la tub, cum ar fi un tuș pe bază de apă sau o acuarelă fluidă;
Analizează-ți culorile și nuanțele preferate și în timp, formează-ți colecții (există și acuarele care pot fi achiziționate la bucată, nu doar în cadrul unui set predefinit) pornind de la propriul stil;

Te așteptăm cu mai multe idei și recomandări despre tehnici și materiale pentru proiecte de artă și hobby creativ și pe Facebook , Instagram si YouTube dar și în magazinele din București!